Interes mare pentru partida dintre România și Elveția. În patru zile au fost procesate jumătate dintre bilete

Federația Română de Fotbal anunță că în doar patru zile au fost vândute și acordate 50% dintre biletele pentru meciul cu Elveția, din 21 noiembrie.

„Până la finalul zilei de joi, 26 octombrie, adică în primele 4 zile de la startul vânzării, 50% din biletele la meciul RomâniaElveția au fost deja procesate. Mulțumim tuturor suporterilor care vor fi alături de tricolori”, transmite FRF.

Prețul biletelor pentru acest meci încep de la 35 de lei, în timp ce copiii sub 14 ani au acces gratuit. 

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru ca un copil să beneficieze de bilet, e necesară prezența a cel puțin unui adult și se pot comanda maximum 4 bilete.

Bilete de la 35 de lei

Biletele pentru meciul cu Elveția sunt disponibile online pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, dar și în aplicația Fan Arena by FRF. Prețul biletelor pornește de la 35 de lei și poate ajunge la 500 de lei. 

Prețuri bilete România – Elveția

35 lei – Peluze

60 lei – Tribune

300 lei – VIP albastru

500 lei – VIP roșu

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI