Topul salariilor. Unde se plătesc cele mai mari lefuri din România și unde sunt cele mai mici

Salariul mediu net a scăzut în august cu 34 de lei față de iulie, a transmis joi Statistica, valoarea nominală fiind de 4.531 lei. Cele mai mari salarii nete le găsim în IT&C (10.419 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.542 lei).

În sectorul bugetar, în luna august 2023, salariile nete au scăzut uşor comparativ cu luna precedentă ȋn administraţia publică (-1,5%), respectiv în învăţământ (-1,1%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum și a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare).

În sănătate şi asistență socială, câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă (+2,1%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare).

Cele mai mari creșteri ale salariilor le-au avut marinarii (transportul pe apă mai exact), al căror salariu net a crescut cu 42% într-un an, urmați de cei din Învățământ (unde greva le-a adus o creștere a salariului net de peste 30%).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI