Mesaj RO-Alert trimis de ISU Tulcea pentru a avertiza asupra pericolului căderii unor obiecte din spațiul aerian

În cursul acestei nopţi, în jurul orei 01:00, ISU DELTA Tulcea a trimis un mesaj RO-ALERT, prin care avertiza populaţia că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Autorităţile îndemnau oamenii să se ducă în beciuri sau în adăposturile de protecţie civilă, iar în cazul în care nu există această posibilitate, să rămână în casă şi să nu se apropie de geamuri şi pereţii exteriori. 8 localități ar fi fost vizate de avertismentul emis de autorități: Luncavita, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina și Văcăreni

Vă reamintim că pe 9 septembrie, militari din Forțele Navale Române, dislocați pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, au executat activități de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informații de la autoritățile locale, transmise prin comenduirea garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existență a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.

În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite au fost ridicate pentru analiză și expertizare tehnică.

Imagine

Mai multe drone au fost auzite, miercuri dimineață, de pe malul românesc al Dunării, în zona Ismail, conform unor imagini filmate de localnici.

De asemenea, în imaginile video se pot auzi rafalele antiaerienei ucrainene.

Reamintim că militarii români au început să construiască marți adăposturi de protecție pentru sătenii din Plauru, localitatea tulceană care se află peste Dunăre de Ismail și unde au căzut două drone, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Autoritățile cercetează acum dronele, primele indicii arătând că au fost utilizate de armata rusă în invazia din Ucraina.

 

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI