Tânărul drogat care a omorât două persoane în accidentul de la 2 Mai, oprit de două ori în trafic de poliție, înaintea tragediei

Răsturnare de situație în cazul accidentului produs în stațiunea 2 Mai de un tânăr șofer care era drogat. Poliția l-ar fi oprit pe tânăr în trafic de două ori, l-ar fi testat chiar și pentru consumul de alcool. Cu toate astea, cu câteva ore mai târziu tânărul drogat a intrat din plin într-un grup de oameni.

Vlad Pascu, tânărul implicat în accidentul mortal de la 2 Mai în care două persoane și-au pierdut viața în timp ce acesta conducea sub influența substanțelor interzise, a fost oprit de poliție de două ori înainte de tragicul eveniment. Cu toate acestea, de fiecare dată a fost lăsat să mearga mai departe, deoarece autoritățile au efectuat doar testul de alcool. În plus, șeful poliției anunță că tânărul nu prezenta un comportament suspect.

CITEȘTE ȘI Șoferul drogat de la 2 Mai a mai fost prins cu droguri, dar a scăpat de pedeapsă. Ar fi fost internat chiar și la o clinică de dezintoxicare

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța a confirmat, luni, într-o conferință de presă că tânărul a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, fiind dus și la sediul Poliției din Vama Veche după ce în mașina sa au fost descoperite droguri. Șeful IPJ a confirmat că șoferul nu a fost testat pentru droguri deoarece nu avea un comportament care să indice consumul acestora și a susținut că tânărul a consumat substanțe interzise după ce a plecat din sediul poliției.

În prima instanță, Vlad Pascu a fost oprit în jurul orei 00.00, cu aproximativ cinci ore înainte de accident, în cadrul unui control rutier.

Ulterior, în jurul orei 3 dimineața, a fost din nou oprit de poliție, ca urmare a unui apel la 112 care indica faptul că acesta conducea neregulat prin stațiune. Deși ar fi fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ, polițiștii nu au considerat necesar să îi efectueze și testul pentru droguri și l-au lăsat să plece.

CITEȘTE ȘI: Apar noi detalii din anturajul șoferului drogat care a ucis 2 persoane la 2 Mai – Cel mai bun prieten al său: „Pascu ăla e mort de mult!”

La numai două ore distanță, în jurul orei 5 dimineața, Vlad Pascu a fost protagonistul accidentului care a dus la decesul a două persoane.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI