Un număr de 12 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în dosarul care vizează gruparea infracţională constituită în Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, din subordinea Ministerului Energiei.
Suspecţii făceau achiziţii fictive de bunuri precum papetărie şi birotică, curăţenie şi igienă, materiale de construcţii, accesorii electrice, care nu erau livrate, deşi plăţile erau făcute. Gruparea a delapidat bugetul instituţiei cu peste 9,6 milioane de lei, susţin procurorii.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a 12 inculpaţi cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor, în dosarul care vizează Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune. Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar de procurorii DIICOT, anunţă, joi, instituţia, într-un comunicat de presă.
Astfel, în luna mai 2020, funcţionari din cadrul CNCIR S.A. (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei) au constituit o grupare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (însuşirea unor sume de bani din patrimoniul companiei). În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au profitat acestora.
”Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziţii fictive de bunuri de la societăţi controlate de membrii grupului infracţional/persoane care au aderat la grupul infracţional/persoane apropiate de membrii grupului infracţional, prin atribuire directă în platforma SEAP. Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziţii a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghişeele unităţilor bancare şi distribuite ulterior între membrii grupului infracţional organizat. Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziţionate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unităţile subordonate – Sucursale regionale şi Puncte de lucru teritoriale”, arată procurorii DIICOT.
În acest fel, gruparea, care a acţionat din mai 2020 până în prezent, a reuşit delapidarea bugetului instituţiei cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 de achiziţii publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie şi birotică, curăţenie şi igienă, materiale de construcţii, accesorii electrice şi alte produse consumabile).
În urma percheziţiilor făcute la domiciliile suspecţilor/inculpaţilor, precum şi la sediul CNCIR şi punctele de lucru ale companiei, la unele puncte de lucru s-au constatat fie diferenţe între stocurile faptice şi cele scriptice, fie un consum de bunuri care nu corespunde realităţii.
Joi a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de 6 inculpaţi şi cea a arestului la domiciliu faţă de alţi 6 inculpaţi.
Acţiunea a fost realizată împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din ţară, precum şi al jandarmilor din cadrul B.S.I.J. şi al structurilor Jandarmeriei Române din ţară.
Pe parcursul urmăririi penale a acordat sprijin de specialitate D.G.A.F.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT – Structura Centrală şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Sursa: Adevarul Zilei