Patru persoane, între care un funcţionar public, au fost reţinute de procurorii DIICOT Maramureş, care au solicitat arestarea lor în dosarul în care se fac cercetări privind exploatarea prin muncă a 13 pacienţi cu handicap psihic.
În acest caz este suspectat şi şeful unui centru pentru persoane cu dizabilităţi, care ar fi recrutat trei persoane cu handicap neuropsihic pentru a fi exploatate în oraşul Borşa. Persoanele vătămate erau ameninţate, agresate şi injuriate, fiind adăpostite în condiţii necorespunzătoare.
Potrivit Poliţiei Române, în urma celor 19 percheziţii făcute miercuri, în oraşul Borşa şi în judeţul Vrancea, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, au pus în aplicare 5 mandate de aducere. Astfel, au fost audiate 4 persoane vătămate şi opt persoane în calitate de martori.
”În urma activităţilor, s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2009, cu ajutorul unor funcţionari publici, 13 persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în centre de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap, din judeţul Vrancea, ar fi fost recrutate prin inducere în eroare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, şi, ulterior, transportate, în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării şi ferme, din judeţul Maramureş. Persoanelor vătămate le-ar fi fost reţinute documentele de identitate, acţiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai îndelungată, dar şi accesul la conturile bancare în care erau virate lunar indemnizaţiile de handicap cuvenite acestora”, arată sursa citată.
Acestea ar fi fost adăpostite în condiţii necorespunzătoare şi exploatate prin muncă, fiind obligate să aibă grijă de animale, să facă diferite activităţi agricole şi să muncească în unităţile de cazare deţinute de suspecţi în oraşul Borşa, judeţul Maramureş.
Anchetatorii afirmă că persoanele vătămate ar fi fost ameninţate, agresate şi injuriate, acte care au determinat o puternică stare de temere în rândul acestora. În această modalitate, acestea au fost aservite total bănuiţilor, care le-au transferat între ei şi împrumutat ocazional altor persoane din localitate, pentru a presta diferite munci.
”Cu privire la una dintre persoanele bănuite, şef al unui centru pentru persoane cu dizabilităţi, s-a reţinut că, în cursul lunii iulie 2021, ar fi recrutat pentru a fi exploatate prin muncă 3 persoane vulnerabile, cu handicap neuropsihic, instituţionalizate în centrul pe care îl conducea, profitând de autoritatea conferită de funcţia pe care o îndeplinea şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se găseau victimele, pe care le-ar fi predat bănuiţilor, pentru a fi transportate şi adăpostite în imobilele deţinute de către aceştia, în oraşul Borşa, în scopul exploatării prin muncă. Ulterior, acesta i-ar fi ajutat pe bănuiţi să continue activitatea de adăpostire şi exploatare prin muncă a persoanelor vătămate, prin îndrumarea acestora asupra creării unei aparenţe de legalitate a adăpostirii acestora, prin întocmirea şi acceptarea de documente care să justifice cazarea persoanelor vulnerabile în imobilele controlate de către aceştia”, adaugă Poliţia Română.
La percheziţii, au fost ridicate telefoane mobile, carduri bancare, carduri de sănătate şi cărţi de identitate, aparţinând unora dintre persoanele vătămate identificate, înscrisuri ce au legătură cu cauza şi 3.150 de euro.
În urma administrării probatoriului, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de două femei, de 41, respectiv 64 de ani, din Borşa, şi faţă de doi bărbaţi, de 42, respectiv 43 de ani, din Vrancea şi Borşa. Potrivit DIICOT, unul dintre reţinuţi este funcţionar public, ei fiind cercetaţi pentru trafic de persoane şi supunerea la muncă forţată obligatorie.
Joi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă a celor 4 persoane reţinute, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Vrancea.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Maramureş – Serviciul Criminalistic, cel al Direcţiei Generale Anticorupţie, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Pintea Viteazul Maramureş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.
Sursa: Adevarul Zilei