Mai mulţi senatori şi deputaţi ai PSD au depus la Senat un proiect de lege care prevede că în rezervaţiile ştiinţifice ar putea fi interzise orice activităţi umane, cu unele excepţii, printre ele numărându-se activităţile de cercetare. Propunere legislativă modifică şi completează alin. (1) al Art. 23 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
„În rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, protejare, reabilitare, promovare, punerea în valoare şi asigurare a continuităţii existenţei obiectivelor pentru care au fost constituite, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului ariei naturale protejate”, conform propunerii legislative iniţiată de către senatorii PSD Vasile Dîncu, Lucian Trufin şi deputaţii PSD Ana-Maria Cătăuţă, Mirela Furtună şi Bogdan-Gruia Ivan.
În forma actuală a legii este prevăzut că „În rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului ariei naturale protejate”.
Social-democraţii precizează, în expunerea de motive a proiectului, că „protecţia, conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural sunt obiective de interes public major şi totodată obiective fundamentale ale politicii pentru protecţia mediului şi ale strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă”.
„Zona Istria – Sinoie este zonă strict protejată care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 248/1994 pentru adoptarea unor măsuri în vederea aplicării Legii nr. 82/1993 privind constituirea Biosferei «Delta Dunării», Zona Istria-Sinoie (400 ha) este amplasată în partea sud-vestică a rezervaţiei, în extremitatea nord-estică a grindului Saele şi cuprinde promontoriul constituit din şisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria şi o porţiune din grindul Saele, situată între şoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntaşi şi partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km şi o lăţime cuprinsă între 1.300 m spre nord şi 300 m spre sud. În zona există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb (Tadoma tadoma), raţe, gâşte etc., uneori apărând şi specii noi pentru ţara noastră. Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înfiinţată în anul 657 i.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, şi bogăţiei în peste a acestei zone”, argumentează iniţiatorii, în expunerea de motive a propunerii de lege.
Senatul este prim for sesizat pe acest proiect, decizională fiind Camera Deputaţilor.
Sursa: Adevarul Zilei