Aceste persoane au dreptul la concediu medical ”autodeclarat”, pe o perioadă de trei zile, de două ori pe an

Portughezii pot, începând de luni, să intre în concediu medical de trei zile în baza unei simple ”autodeclaraţii” de boală, depus pe Internet sau la telefon, o măsură menită să deblocheze Serviciul Naţional portughez de Sănătate (SNS).

Măsura are ca scop să le uşureze viaţa celor care recurg la ea şi munca medicilor de familie – singurii care au dreptul să acorde concediu medical -, anunţă Guvernul portughez într-un comunicat, relatează AFP.

Această măsură nu implică niciun cost nici pentru statul portughez şi nici pentru angajator, deoarece durata maxină a încetării muncii corespunde perioadei de aşteptare în care salariatul nu este plătit de asigurările sociale, precizează Ministerul portughez al Sănătăţii.

Această dispoziţie face parte dintr-o serie de măsuri în vederea unei ”munci demne”, adoptate în februarie de către Parlamentul portughez, cu scopul să îmbunătăţească condiţiile de muncă ale salariaţilor.

Această reformă a Codului Muncii prevede alte zeci de măsuri, inclusiv o lărgire a situaţiilor care permit munca la distanţă sau o creştere de indemnizaţiei de concediere.

În vederea obţinerii unei încetări a muncii de scurtă durată – limitată la maximum două astfel de încetări pe an – salariaţii îşi pot justifica absenţa la angajtor prin depunerea unei simple declaraţii pe proprie răspundere la Serviciul Naţional portughez de Sănătătate (SNS).

Unul dintre obiectivele acestei măsuri, la care are dreptul orice muncitor în vârstă de peste 16 ani, este de a facilita viaţa celor care o folosesc şi de a uşura munca medicilor de familie dintre centre publice de sănătate, singurii autorizaţi să dea concediu pe caz de boală.

Ministerul portughez al Sănătăţii estimează că 600.000 de consultaţii sunt programate anual în vederea justificării absenţelor de la muncă de până la trei zile.

Oprirea muncii online, de scurtă durată, a fost testată în timpul pandemiei covid-19.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI