O personalitate regală nu a fost invitată la încoronarea regelui Charles al III-lea. Monarhul și-a cerut scuze

Regele Charles III şi-a cerut scuze pentru că nu a invitat-o ​​pe verişoara prinţului Philip, Lady Pamela Hicks, născută Mountbatten, la încoronarea sa pe 6 mai.

Într-o postare pe Instagram, India Hicks, fiica aristocratei britanice în vârstă de 94 de ani care a fost domnişoara de onoare la nunta reginei Elizabeth în 1947, spune că Palatul Buckingham i-a transmis mamei sale că nu va fi invitată la festivităţi din cauza deciziei familiei regale de a reduce numarul de invitaţi la eveniment.

Tânăra precizează însă că Lady Pamela Hicks, care a asistat la cele două încoronări anterioare, cea a lui George al VI-lea în 1937 şi cea a Eliyabethei II în 1953, nu a fost „deloc jignită” de această decizie.

„Unul dintre secretarii personali ai regelui i-a explicat că această încoronare va fi foarte diferită de cea a reginei. Cei 8.000 de invitaţi ar fi rămas 1.000″, indică India Hicks pe Instagram.

Ea adaugă: „Regele şi-a cerut scuze, dar mama mea nu a fost deloc supărată. Ea a spus: „Este foarte, foarte înţelept”. Invitaţiile se bazează pe meritocraţie, nu pe aristocraţie”. 

Trei zile de festivităţi sunt planificate de sâmbătă, 6 mai, pentru încoronarea lui Charles III. După ceremonia de sâmbătă, britanicii sunt invitaţi să se adune duminică la tradiţionalele picnicuri din cartiere. Luni este sărbătoare legală, Palatul Buckingham invitând locuitorii să practice activităţi asociative.

Potrivit presei britanice, Charles III doreşte o încoronare mai puţin pompoasă decât cea a mamei sale din 1953. Ceremonia „va fi mai scurtă, mai mică şi mai puţin costisitoare” pentru a evita orice critică din partea poporului britanic, deoarece costul vieţii a crescut în Marea Britanie, după cum a scris Daily Mirror.

În 1953, încoronarea reginei Elizabeth II a costat 1,57 milioane de lire sterline, echivalentul în 2022 a 46 de milioane de lire sterline (52 milioane de euro).

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI