Siegfried Mureşan: Parlamentul European a avizat asistenţa de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, anunţă că Comisia pentru bugete din Parlamentul European a avizat asistenţa de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova. După avizul de ieri al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, urmează votul în Comisia pentru comerţ internaţional asupra asistenţei, programat pentru 27 aprilie. Votul final, în plenul Parlamentului European.

”Comisia pentru bugete din Parlamentul European a votat aseară, cu 35 voturi pentru, 0 abţineri şi 1 vot împotrivă propunerea mea de aviz privind asistenţa macrofinanciară de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Ca raportor privind acest aviz, am solicitat colegilor din Comisia pentru bugete să avizăm decizia de asistenţă în forma propusă de Comisia Europeană şi să nu depunem niciun amendament. În acelaşi timp, am cerut Comisiei pentru comerţ internaţional – comisie decidentă pe acest proiect legislativ – să procedeze la fel şi să voteze propunerea Comisiei Europene fără amendamente”, a precizat Siegfried Mureşan. 

El arată că a propus acest lucru tocmai pentru a ne asigura că asistenţa macrofinanciară este adoptată fără întârzieri în Parlamentul European, iar banii ajung în Republica Moldova în timp util, până la finalul anului.

”Oferim Republicii Moldova suportul financiar de care are nevoie pentru a ne asigura că, pe toată durata acestui an, Guvernul are la dispoziţie suficiente fonduri pentru a veni în sprijinul oamenilor şi pentru a asigura stabilitatea economică.  Siguranţa Uniunii Europene depinde şi de stabilitatea Republicii Moldova. Republica Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană şi trebuie să o ajutăm să treacă peste provocările cu care se confruntă şi să continue integrarea europeană. De aceea, vrem să luăm toate măsurile pentru o adoptare rapidă a sprijinului financiar astfel încât banii să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie de ei”, a menţionat eurodeputatul PNL. 

După avizul de ieri al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, urmează votul în Comisia pentru comerţ internaţional asupra asistenţei, programat pentru 27 aprilie. Votul final, în plenul Parlamentului European, va avea loc, cel mai probabil, în luna mai. 

 

”Prin adoptarea la timp a asistenţei macrofinanciare în Parlamentul European, ne vom asigura că banii vor ajunge în Moldova până la finalul anului, în două tranşe ce vor fi virate în trimestrele 3 şi 4 din 2023.”, a mai afirmat Mureşan. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI