Eugen Tomac (PMP): Comasarea alegerilor este o formă de falsificare a democraţiei, prin încălcarea Constituţiei şi a statului de drept

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă vineri, despre comasarea alegerilor că reprezintă ”o formă de falsificare a democraţiei, prin încălcarea Constituţiei şi a statului de drept” şi arată că are preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia de a atrage atenţia acestei alianţe pe care moşit-o pentru liniştea proprie că ceea ce încearcă să facă se numeşte călcarea în picioare a statului de drept.

”Comasarea alegerilor este o formă de falsificare a democraţiei, prin încălcarea Constituţiei şi a statului de drept. Având în vedere guvernarea catastrofală care a dus la un dezastru economic, dublat de o prăbuşire fără precedent a puterii de cumpărare a populaţiei, puterea politică actualtă (PSD – PNL – UDMR) nu ştie ce să mai facă pentru a păcăli electoratul. Au încercat întâi varianta cu anticipatele şi s-au lovit de realitatea brutală a situaţiei de securitate în care se află întreaga Europă. Acum, cu bună ştiinţă, vor să încalce Constituţia României şi să pervertească democraţia de teama votului cetăţenilor”, spune liderul PMP. 

Eugen Tomac arată că ”există o jurisprudenţă clară a CCR – decizia 51 din 25 ianuarie 2012 – prin care se statuează clar că este neconstituţională comasarea alegerilor legislative cu cele locale, şi asta tocmai pentru că un asemenea lucru ar putea restrânge dreptul constituţional de a vota a unor oameni (spre exemplu, cei care nu se află în localitate la locale) şi i-ar putea face pe cetăţeni confuzi asupra a ceea ce votează”.

”De altfel, şi Comisia de la Veneţia recomandă în ghidurile sale să nu fie suprapuse alegerile tocmai din cauză că suprapunerea acestora ar face să nu se mai înţeleagă bine ce votează oamenii. PSD şi PNL încearcă să se asigure că bătăliile vor fi la nivel local, cu specificităţile lor, nu vom discuta despre ce se întâmplă în România. Mizează exclusiv pe activul de partid pe care l-au mufat profund la resursele bugetare ale ţării. După mintea lor, dacă s-ar putea face alegeri (prezidenţiale, parlamentare, locale, europarlamentare) într-o singură zi, între 7 şi 10 dimineaţa, ar fi perfect”, afirmă Tomac. 

”Preşedintele Iohannis, ca garant al respectării Legii fundamentale (articolul 80, alineatul 2 din Constituţiei), are obligaţia de a atrage atenţia acestei alianţe pe care moşit-o pentru liniştea proprie că ceea ce încearcă să facă se numeşte călcarea în picioare a statului de drept. Nu aşa facem economie la bugetul de stat, ci tâind pensiile speciale. Toate aceste forţări ale democraţiei ne arată nevoia unei alternative politice consolidate pe zona de centru-dreapta care să se opună unor partide îmbătrânite în rele dispuse să-şi bată joc de democraţia şi aşa fragilă a României”, mai scrie Tomac în mesaj. 

Conducerea PNL a decis, joi, constituirea unui grup de lucru care sa analizeze opţiunea comasării alegerilor locale cu cele generale, la propunerea secretarului general al PNL, Lucian Bode. Liberalii iau în calcul cheltuielile mari cu cele patru runde de alegeri din 2024 şi vor să vină cu soluţia comasării alegerilor locale şi parlamentare în coaliţia de guvernare, au precizat surse liberale pentru News.ro. Sondajele interne comandate pe PNL pe această temă au arătat că 67% dintre cetăţeni susţin comasarea alegerilor, în timp ce doar 30% nu susţin această variantă. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI