Nicolae Ciucă, de Ziua Jandarmeriei: Jandarmii români sunt mereu la datorie pentru a-i ajuta pe cetăţenii care au nevoie de sprijin şi a menţine ordinea şi siguranţa comunităţilor

 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj de Ziua Jandarmeriei, în care arată că în perioade de linişte, dar mai ales în situaţii de urgenţă, jandarmii români sunt mereu la datorie pentru a-i ajuta pe cetăţenii care au nevoie de sprijin şi a menţine ordinea şi siguranţa comunităţilor, iar alături de celelalte instituţii ale statului, a fost în prima linie de intervenţie în perioada crizei sanitare, iar de la începutul războiului, cu mobilizarea exemplară a societăţii civile, a oferit sprijin şi protecţie milioanelor de cetăţeni ucraineni care au tranzitat România, alungaţi de războiul din Ucraina.

 

”În perioade de linişte, dar mai ales în situaţii de urgenţă, jandarmii români sunt mereu la datorie pentru a-i ajuta pe cetăţenii care au nevoie de sprijin şi a menţine ordinea şi siguranţa comunităţilor. În misiunile externe, sunt apreciaţi de partenerii lor şi poartă cu mândrie tricolorul. În ţară, fiecare misiune de salvare este o dovadă în plus a profesionalismului şi omeniei. Ne este deja familiară imaginea jandarmilor care aduc în siguranţă copii, femei şi bărbaţi aflaţi în situaţii critice provocate de ninsori, viscol, avalanşe, inundaţii. În cei 173 de ani de activitate, Jandarmeria România şi-a construit credibilitatea în societate, cu fiecare intervenţie, cu fiecare mână de ajutor oferită şi fiecare viaţă salvată”, spune premierul în mesaj.

Nicolae Ciucă arată că, ”alături de celelalte instituţii ale statului, a fost în prima linie de intervenţie în perioada crizei sanitare, iar de la începutul războiului, cu mobilizarea exemplară a societăţii civile, a oferit sprijin şi protecţie milioanelor de cetăţeni ucraineni care au tranzitat România, alungaţi de războiul din Ucraina”.

”Componentă importantă a Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română a trecut de-a lungul timpului prin numeroase transformări şi etape de modernizare, a primit noi atribuţii şi s-a adaptat permanent aşteptărilor sociale. Misiunile de intervenţie sunt dublate de acţiuni salutare de prevenţie. Campaniile de conştientizare pe care le derulează, fie că au în vedere acţiuni în şcoli prin care copiii şi tinerii sunt învăţaţi să se protejeze de pericole, ori de prevenire a infracţiunilor sau de protecţie a mediului, arată preocuparea doamnelor şi domnilor jandarmi pentru binele comunităţilor şi al cetăţenilor”, afirmă şeful Executivului.

”Îi felicit pentru toată munca lor, pentru implicare şi dedicare! Le doresc multă sănătate, succes în continuare în misiunile de salvare în sprijinul oamenilor şi comunităţilor pe care au datoria nobilă de a le proteja! La mulţi ani Jandarmeriei Române, la mulţi ani jandarmilor români!”, transmite prim-ministrul.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI