O gaură în Soare de aproximativ 20 de ori mai mare decât Pământul ar putea aduce vânturi solare de mare viteză pe Pământ.
„Gaura coronală”, de 20 de ori mai mare decât Pământul, este a doua astfel de gaură care apare în decursul unei săptămâni. Aceasta a provocat vânturi solare pe planetă, despre care experții spun că este posibil să se producă în 24 de ore, scrie Daily Star.
Oamenii de știință spun că acestea ar putea avea un impact asupra câmpului magnetic al Pământului, sateliților și tehnologiei, și pot provoca întreruperi de energie electrică.
Prima gaură, observată pe 23 martie, a fost de 30 de ori mai mare decât Pământul. Aceasta a eliberat vânturi solare care au declanșat aurore uimitoare, luminând cerul în noaptea următoare cu purpuriu și verde electric până în sudul Arizonei, SUA.
Acestea au fost provocate de o furtună solară G3, care este suficient de puternică pentru a afecta sistemele electrice și operațiunile navelor spațiale.
Ambele găuri au fost surprinse de Solar Dynamics Observatory al NASA, care studiază Soarele.
Găurile în Soare reprezintă o caracteristică obișnuită a planetei, care apar, în special, în apropierea polilor, cu o frecvență mai mare în diferite momente ale ciclului său de activitate.
Acestea sunt zone mai reci, mai puțin dense și, în general, mai frecvente atunci când Soarele se află într-un punct mai puțin activ al ciclului său de 11 ani.
Cea de-a doua gaură se află pe ecuatorul Soarelui.
Daniel Verscharen, profesor asociat de fizică spațială și climatică la University College London, a declarat pentru Business Insider că locația sa o face „foarte interesantă”.
„M-aș aștepta ca unele vânturi rapide din acea gaură coronală să ajungă pe Pământ în jurul nopții de vineri spre sâmbătă dimineața acestei săptămâni”, a spus el.
NASA spune că aceste găuri coronale sunt „zone deschise din punct de vedere magnetic care reprezintă o sursă de vânt solar de mare viteză. Ele par întunecate atunci când sunt privite în multe lungimi de undă de lumină ultravioletă extremă. Uneori, vântul solar poate genera aurore la latitudini mai mari pe Pământ”.
Potrivit agenției spațiale americane, atunci când ejecțiile de masă coronală lovesc Pământul, acestea pot provoca furtuni geomagnetice, aurore intensificate și pot perturba undele radio, precum și sistemele GPS și electrice.
Un aflux mare de energie ar putea pătrunde în rețelele electrice de înaltă tensiune și ar putea deteriora permanent transformatoarele.
Sursa: Mediafax