Iohannis a promulgat legea care are asigură cadrul de audiere singur a unui minor care a fost victima unui abuz sau martor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ asigură un cadru de audiere sigur pentru copil, persoană vătămată sau martor, fără a fi adusă vreo atingere integrităţii psiho-emoţionale a acestuia şi pentru a evita o posibilă retraumatizare a sa.

 „Audierea persoanei vătămate în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabilit prin organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.

Dacă persoanele prevăzute la alineatul de mai sus nu pot şi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, partea civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurii judiciare.

În cazul în care audierea persoanei vătămate minor vizează activitatea instituţiei căreia îi este încredinţat spre creştere şi educare, se înlocuieşte reprezentantul acestei instituţii cu reprezentantul autorităţii tutelare sau cu o rudă cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi cu un psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare”, arată actul normativ iniţiat de preşedinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu şi promulgat de către şeful statului.

Senatoarea PNL precizează, în expunerea de motive a proiectului, că toţi copiii trebuie protejaţi de lege, acesta fiind dreptul lor.

„Este şi cu atât mai adevărat când vine vorba de copilul în postură de marto sau chiar victimă a infracţiunilor, în special a celor săvârşite cu violenţă, ori a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. În astfel de cazuri, riscul de a provoca minorului o traumă şi mai puternică în timpul audierilor creşte exponenţial. Şi doar după perioade îndelungate de terapie, traumele de acest tip pot fi depăşite. De aceea, este necesar ca legea să asigure prevederile necesare astfel încât audierea copilului victimă sau martor a unor infracţiuni să nu reprezinte o retraumatizare a copilului. Monidificarea propusă prin această iniţiativă legislativă reprezintă o măsură specială de protejare a minorului victimă sau martor. Înlocuirea reprezentantului instituţiei cu un psiholog ajută ca acestă să nu mai poată fi supus vreunei influenţe din partea persoanelor în anturajul cărora se afla anterior. Precizăm că intervenţiile legislative propuse prin prezenta propunere legislativă au rezultat în urma dezbaterilor din Comisia de anchetă a Senatului”, mai argumentează Gorghiu, în expunerea de motive a legii.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI