Noi tarife de parcare în Bucureşti: Cât costă și cum se poate achita parcarea

Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti care prevede noile tarife de parcare pentru toate zonele publice intră în vigoare miercuri, iar şoferii vor plăti 5 lei pentru o oră de parcare sau 30 de lei pentru întreaga zi. Tarifele vizează intervalul orar 08.00 – 20.00, de luni până duminică. Riveranii plătesc 50 de lei pe lună.

”Începând cu data de 1 martie, în Bucureşti se stabileşte o zonă unică de tarifare, ce cuprinde toate parcajele şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti”, a transmis Primăria Bucureşti.

Potrivit HCGMB 705/22.12.2022, tarifele orare de parcare sunt următoarele:

– Pentru utilizarea locurilor de parcare în zilele de luni până duminică şi în intervalul orar 08.00-20.00, se stabileşte un tarif de 5 lei/oră.

Pentru utilizarea locurilor de parcare de către persoane fizice, persoane juridice şi instituţii publice, în zilele de luni până duminică şi în intervalul orar 08.00-20.00, se stabileşte un tarif de:

– 30 lei/zi

– 500 lei/lună

Pentru utilizarea locurilor de parcare de către riverani se stabileşte un tarif de:

– 50 lei/lună

– 500 lei/an

Tarifele de parcare se pot plăti prin următoarele modalităţi:

– tichete preplătite

– tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru)

– SMS

– on-line, utilizând platformele/aplicaţiile electronice specifice

”Plata tarifului orar permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia”, a mai transmis municipalitatea.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI