Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi crearea unei campanii de vaccinare gratuită şi ”generalizată” în colegii, destinată elevilor din clasa a cincea, cu scopul eradicării virusului papiloma, care este responsabil de apariţia a peste 6.000 de cazuri de cancer anual, în contextul în care, în prezent, este recomandată vaccinarea fetelor şi băieţilor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, relatează AFP.
”Vom generaliza, începând din următorul an şcolar, (vaccinarea) elevilor de clasa a cincea”, a anunţat şeful statului francez, la o întâlnire cu elevi, la un colegiu din Jarnac, în departamentul Charente (sud-vest).
”Acest lucru permite evitarea multor cancere”, a subliniat Emmanuel Macron.
El face acest anunţ cu patru zile înainte de Ziua Mondială a sensibilizării pe tema bolilor cauzate de virusul papiloma uman (HPV).
Extrem de frecvente, aceste infecţii sunt de cele mai multe ori benigne, însă ele pot persista şi conduce la un cancer.
În Franţa, HPV este responsabil de 2.900 de cancere de col uterin şi peste 1.000 de morţi pe an, 1.500 de cancere ORL, 1.500 de cancere ale anusului, 200 de cancere ale vulvei sau vaginului şi 100 de cancere ale penisului.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aceste cancere ar putea fi eliminate în totalitate cu ajutorul depistării şi vaccinării.
La sfârşitul lui 2021, 45,8% dintre fetele în vârstă de 15 ani au fost vaccinate cu o doză de vaccin şi doar 6% dintre băieţii de aceiaşi vârstă, în contextul în care strategia pe zece ani în lupta împotriva cancerelor în Franţa (2021-2030) vizează un obiectiv de 80% în şapte ani.
În prezent, în Franţa, este recomandată vaccinzarea fetelor şi băieţilor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.
Vaccinarea poate fi propusă până la vârsta de 19 ani şi rămâne posibilă până la vârsta de 26 de ani bărbaţilor care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.
Sursa: Adevarul Zilei