Bilanţul victimelor cutremurului din Turcia şi Siria creşte la peste 50.000 de morţi

Peste 50.000 de oameni au murit în Turcia şi în Siria, în cutremurul de la 6 februarie, potrivit unui bilanţ obţinut de AFP de la mai multe surse, revizuit în creştere de către partea siriană.

În Siria, numărul morţilor este de 5.951, potrivit unui bilanţ compilat marţi pe baza suprapunerii mai multor surse.

Ultimul bilanţ din Turcia, prezentat duminică de Agenţia publică turcă de gestionarea catastrofelor (AFAD) era de 44.374 de morţi.

Astfel, numărul total al morţilor în urma cutremurului din cele două ţări este de 50.325.

Seismul a devastat mai multe regiuni în nordul şi vestul Siriei, fragmentată de 12 ani de conflict.

În zonele aflate sub control guvernamental, ministrul sirian al Sănătăţii a înregistrat 1.424 morţi.

În regiunile care nu se află sub controlul Guvernului, la frontiera cu Turcia, autorităţile locale au anunţat 4.537 de morţi.

Însărcinatl cu Sănătatea în aceste regiuni, Maram al-Cheikh, a declarat marţi AFP că s-a bazat pe date culese de la spitale, din centre medicale, de la Apărarea Civilă (Căştile Albe) şi de la consilii locale, care au documentat înmormântarea unor victime care nu au fost transferate la spitale.

De la 6 februarie, AFP se baza pe bilanţul publicat de către Căştile Albe, salvatori voluntari din zone rebele, care înregistrează victimele găsite de către echipele lor.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI