Iohannis: Întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă pentru noi, pentru americani, pentru tot NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că discuţiile de la Summitul B9 de la Varşovia au vizat sprijinirea Ucrainei în continuare şi mai ales necesitatea întăririi posturii aliate pe Flancul Estic, lucru „extrem de importantă pentru noi, pentru americani, pentru tot NATO”.

 „ Agenda discuţiilor a vizat consolidarea sprijinului SUA şi celelalte state aliate îl acordă Ucrainei precum şi demersurile NATO de întărire a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic. Astăzi la Summit nu a fost despre promisiuni concrete între noi, ci a fost vorba despre evaluarea şi ce punem pe masa Summitului de la Vilnius, dar da întărirea prezenţei pe Flancul Estic este importantă. Noi am discutat aceste chestiuni, deja foarte mulţi aliaţi au înţeles de ce e nevoie să creştem prezenţa aliată pe Flancul Estic. Trebuie să vedem forţa militară reprezentată de oameni, forţa militară reprezentată de tot ce este nevoie pentru ca aceste echipe, dar este nevoie şi de carburant. Pentru asta e nevoie de o reţea întreagă de alimentare. Aceste lucruri le-am reiterat azi şi nu am fost singurul. Sunt sigur că în viitor vom găsi tot mai multă deschidere pentru a se face aceste lucruri. Se vorbeşte despre pre-poziţionare tot mai intens şi cred că vom convinge pe toată lumea că aşa trebuie să se întâmple lucrurile”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat după reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia dacă au fost făcuţi paşi privind sporirea prezenţei militare pe Flancul Estic şi dacă a discutat aceste aspecte cu preşedintele SUA Joe Biden.

Chestionat de ce Polonia comunică public mai curajos ca România, deşi cele două sunt comparabile din multe puncte de vedere, iar preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a ales să facă o vizită mai întâi în Varşovia şi ulterior la Bucureşti, şeful statului a precizat: „Noi credem că cel mai important lucru în acest demers de sprijinire a Ucrainei pentru a câştiga războiul este să fie ajutaţi eficient, la timp şi cu tot ce au nevoie”.

„Noi credem că noi, în calitatea noastră de vecin direct al Ucrainei, cu graniţa cea mai lungă, putem să contribuim ca şi ajutorul dat de alţii să ajungă în Ucraina. Credem că într-un război e important să faci lucrurile aşa cum trebuie. La sfârşit, când războiul e câştigat se poate vorbi mai mult. E important să facem ce trebuie şi cum trebuie şi să vorbim puţin, dar bine”, a adăugat el.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI