Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este urmărit penal de DNA într-un dosar în care este suspectat de abuz în serviciu, legat de emiterea presupus nelegală a unor documente pentru construirea şi intabularea unui imobil.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a arătat, joi, într-un răspuns la o solicitare a News.ro privind percheziţiile făcute la sediul Primăriei Sectorului 3, că primarul este vizat în dosar.

”Faţă de persoana la care faceţi referire, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale într-o cauză în care există suspiciunea rezonabilă că aceasta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în legătură cu emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii şi intabulării unei construcţii”, a transmis DNA.

Sursa citată a menţionat că nu pot fi oferite alte informaţii referitoare la stadiul anchetei, la acest moment.

Procurorii DNA au făcut, în 1 februarie, 17 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar care vizează emiterea unor acte administrative de către instituţii ale statului. Una dintre descinderi are loc la Primăria Sector 3.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autorităţile administrativ – teritoriale”, arăta DNA.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI