Incendiu la un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Care a fost cauza

Pompierii au stabilit cauza producerii de fum la etajul al treilea al unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie, de miercuri seară, astfel că acesta a apărut după folosirea necorespunzătoare a unui aparat de încălzire.

În urma incendiului au fost afectate uşa de intrare într-o cameră de cămin, obiecte de mobilier şi zugrăveala.

Miercuri seară, la ora 22.46, la numărul de urgenţe 112 a fost semnalată prezenţa fumului într-un cămin studenţesc de pe strada Regiment 13 Călăraşi din Timişoara, în apropiere de centrul oraşului, unde se află un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie.

”A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi trimişi la locul intervenţiei 15 pompieri cu o autospecială de primă interventie si comandă, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că etajul 3 al căminului studenţesc era inundat cu fum”, a transmis ISU Timiş.

Ca urmare, 55 de persoane au ieşit din clădire. Una dintre persoanele autoevacuate a primit îngrijiri medicale la faţa locului, în urma inhalării de fum, dar a refuzat transportul la spital.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din clădire şi verificarea spaţiilor în vederea evacuării persoanelor.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI