Raluca Turcan: Voi depune o nouă iniţiativă legislativă pentru dezvoltarea unui program naţional de sprijin pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate

Deputatul PNL Raluca Turcan a anunţat că va depune în Parlament o nouă iniţiativă legislativă pentru dezvoltarea unui program naţional de sprijin pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate, demersul fiind în parteneriat cu Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi beneficiind de susţinerea parlamentarilor liberali.

 „Voi depune o nouă iniţiativă legislativă pentru dezvoltarea unui program naţional de sprijin pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate! Voi depune, în parteneriat cu Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi cu susţinerea parlamentarilor PNL, o nouă iniţiativă legislativă pentru crearea unui nou program naţional de sprijin pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Avem fonduri europene, în valoare de câteva milioane de euro, pe cel puţin 10 ani de acum înainte, pentru sprijinirea directă a copiilor care au rămas în grija bunicilor sau rudelor acasă. Ei au nevoie de sprijin suplimentar pentru a-şi continua studiile, pentru a se integra şi pentru a trece mai uşor peste trauma despărţirii de părinţi. În acest moment, riscurile ca aceşti copii să aibă multe absenţe, să înregistreze rezultate scăzute la şcoală sau chiar să abandoneze studiile sunt foarte mari. În plus, foarte mulţi se autoizolează şi pot suferi de anumite tulburări emoţionale şi comportamentale”, a scris Raluca Turcan, miercuri pe Facebook.

Ea a prezentat nişte date potrivit cărora peste 75.000 de copii au părinţii plecaţi la muncă peste hotare.

„Conform datelor furnizate de ANDPDCA, în decembrie 2020, erau înregistraţi un număr total de 75.136 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei într-o evaluare paralelă arată că cifrele sunt mult mai mari decât ale ANDPDCA. În decembrie 2017, acestea indicau existenţa unui număr de 159.038 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate. Situaţia este extrem de gravă, chiar dacă luăm în calcul primele cifre – aproape 30% dintre copii erau complet lipsiţi de grija părintească: 13.253 aveau ambii părinţi plecaţi în străinătate, 9.409 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. 3.047 de copii aflaţi singuri acasă au ajuns în sistemul de protecţie specială (din care 647 în centre de plasament şi 568 în grija asistenţilor maternali). Aceşti copii au nevoie de un sprijin specializat. Iar orice program trebuie să fie susţinut de fonduri concrete. Prin noul program pe care îl vom legifera ne asigurăm că banii europeni vor fi cheltuiţi în beneficiul direct al acestor copii prin diverse programe educaţionale, de asistenţă de specialitate, tabere, rechizite şi materiale pentru învăţare, sprijin de pachete integrate (after-school, masă, consiliere etc)”, a completat Turcan.

Aceasta a adăugat că are convingerea că acest program naţional va fi sprijinit de către toţi colegii din PNL.

„Am convingerea că, la fel cum a fost privit la început, cu scepticism, proiectul „Masa la Şcoală”, în timp şi acest program naţional va fi susţinut de toţi colegii şi, mai ales, îşi va demonstra utilitatea. În plus, reamintesc că am depus, încă din sesiunea trecută, câteva proiecte de legi care vin în sprijinul pensionarilor cu venituri mici, flexibilizarea şi simplificarea relaţiilor de muncă, suport pentru angajatori şi angajaţi în vederea păstrării locurilor de muncă în caz de alertă sau urgenţă. Acestea au trecut deja de votul Senatului şi au ajuns în dezbatere la Camera Deputaţilor. Le voi urmări şi susţine în comisiile de specialitate şi în plen. Toate aceste proiecte vin să îmbunătăţească viaţa oamenilor!”, a conchis Raluca Turcan. 

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI