Medicul Gheorghe Burnei, acuzat de mutilarea unor copii, scapă de acuzații. Mama unei paciente: „Îmi este ruşine”

Medicul ortoped Gheorghe Burnei scapă de acuzaţiile de vătămare corporală din culpă după ce procurorii care instrumentează dosarul în care acesta a fost cercetat au clasat speţa, ca urmare a prescrierii faptelor.

Mama uneia dintre pacientele lui Burnei a reacţionat dur la aflarea acestei veşti şi critică modul în care procurorii au instrumentat dosarul, acuzându-i pe aceştia că au minţit-o şi au tărăgănat cazul.

„Îmi este ruşine că am avut atâta încredere în această justiţie coruptă! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”; i-a transmis femeia procurorului de caz.

Anunţul privind clasarea dosarului în care Gheorghe Burnei a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă a fost făcut de către casajurnalistului.ro, care a şi făcut publice cazuri ale copiilor victime ale medicului. 

Mama uneia dintre pacientele mutilate de către Burnei a reacţionat dur la auzul veştii. Ea îi critică pe procurori, pe care îi acuză că au minţit-o şi pe care îi întreabă de ce au tărăgănat dosarul, 

”Oameni buni, procurorii recunosc ca Amira a fost vătămată de javra de Burnei, a rămas cu infirmităţi grave pe viaţă şi că se încadrează la codul penal 194, b, adică vătămare corporală. Dar îmi trimit ordonanţa de CLASARE A CAZULUI! Pe mine nu mă mai încălzea cu nimic că javra criminală se ducea în puscarie! Răul făcut este iremediabil! Pentru că sunteţi corupţi şi cumpăraţi o să merg până la CEDO”, a scris femeia pe Facebook.

Ulterior, ea a revenit cu o postare şi mai dură, menţionând detalii din dosar.

„Domnii procurori, eu când am fost la dumneavoastră la Parchet, nu aţi pomenit nimic de clasarea cazului Amirei. De ce oare?

Domnul procuror Borjog Eduard, aveaţi prima expertiză a Amirei gata din 2017, ce aţi făcut până în anul 2023? E vina mea că aţi prescris nenorocirile făcute pe un copil nevinovat şi că aţi aşteptat să treacă încă cinici ani, minţindu-mă că prima expertiză se va anula pentru că îi dădea Amirei dreptate şi o încadra la VATAMARE CORPORALA, adica se ducea javra la puşcărie? Apoi mi-aţi spus abia anul trecut că anularea se datorează faptului că doctorul Ulici a contribuit la opinia de specialitate în cadrul expertizei şi că fiind în relaţii de duşmănie cu Burnei nu trebuia să se pronunte. Apoi m-aţi minţit că se va dispune o nouă expertiză, care de fapt nu s-a mai dispus. Aţi mai aşteptat un pic, expre, ca să clasaţi cazul Amirei. Amira a fost vătămată corporal în formă continuată până în anul 2014. Nu o mai băgaţi pe aia cu prima operaţie, pentru că toate operaţiile au fost doar SCHILODIRI! Nici ultima din 2014 nu a fost favorabilă, pentru că javra aia pe care aţi scăpat-o de puşcărie, nu a fost în stare să repare nici măcar fractura pe care tot el i-a produs-o atunci când i-a pus fixatorul, NU A FOST IN STARE SA O FACA CORECT. ÎMI ESTE RUŞINE CĂ AM AVUT ATÂTA ÎNCREDERE ÎN ACEASTĂ JUSTIŢIE CORUPTĂ! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”, a scris Emiliana Iliescu pe Facebook. 

Denunţul împotriva chirurgului Gheorghe Burnei a fost făcut în septembrie 2016, iar cauza viza iniţial17 fapte de corupţie comise în perioada octombrie-noiembrie.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI