Fostul antrenor Victor Piţurcă, reţinut iniţial de DNA şi pus în libertate, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme în pandemie, a fost, conform anchetatorilor, persoana care a finanţat iniţial operaţiunea în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale a fost păgubit. Piţurcă neagă orice implicare, afirmând, maţri, după audieri că nu are „nicio treabă cu această afacere”.
În Ordonanţa de reţinere emisă marţi după amiază de procurorii DNA care instrumentează dosarul măştilor neconforme livrate Ministerului Apărării rocurorii descriu care a fost aportul fiecăruia dintre suspecţi la afacerea prin care autorităţile române au fost păgubite.
Astfel, antrenorul Victor Piţurcă, ar fi finanţat, conform anchetatorilor, operaţiunea de import, de la achitarea furnizorilor până la transport şi consiliere juridică.
Victor Piţurcă ar fi asigurat din fonduri proprii finanţarea operaţiunii – achitarea furnizorilor, transportului mărfurilor, consiliere juridică şi a altor servicii aferente introducerii în România a mărfurilor – se arată în documentele DNA.
Victor Piţurcă a fost pus în libertate marţi, după ce a fost audiat în două rânduri la DNA în cursul zilei. La ieşirea din arest, fostul selecţioner a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”.
Fiul fostului fotbalist, Alexandru Victorio Piţurcă, a avut rol de intermediar, mediind legătura între finanţatorul real, tatăl său, interpunând S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, al cărei unic asociat era.
În dosar apar şi alte persoane, care s-au ocupat de logistică, relaţia cu furnizorul şi care l-au ajutat pe şeful Romarm să primească mita.
Procurorii afirmă că şeful Romarm Gabriel Ţuţu a organizat întreaga operaţiune comercială fiind cel care a identificat clientul – M.Ap.N., a asigurat transportul aerian şi canalul de comunicare între client – furnizor – finanţator,precum şi mportul bunurilor din China prin S.C. INTERARMS IMPEX S.R.L.
Sursa: Adevarul Zilei