Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost huiduit în timpul discursului din Piaţa Unirii de persoane care luau parte la celebrarea Unirii Principatelor Române.
„Eu chiar vă iubesc”, a spus Marcel Ciolacu atunci când au început să se audă fluierături şi huiduieli din mulţimea adunată în Piaţa Unirii din Iaşi.
„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liderul PSD a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate.
„Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească”, a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.
Acesta a menţionat că în acele vremuri unitatea a făcut diferenţa şi a adus progresul ţării.
„Când am fost uniţi cu toţii, popor şi conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniţi, am făcut România Mare. Când am fost uniţi, am scăpat de dictatură. Toţi, împreună, uniţi, am reuşit să ne simţim aliaţi de nădejde pentru a apăra securitatea ţării odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Unitatea este soluţia. Tot uniţi să intrăm în spaţiul Schengen. Tot uniţi să dezvoltăm economic toate regiunile ţării, împreună urmărind aceleaşi obiective. Tot uniţi să continuăm ceea ce am făcut în ultimul an la propriu, nu pe hârtie: unirea tuturor regiunilor ţării prin autostrăzi. Doar împreună, cu acelaşi obiective putem continua să atragem mai multe fonduri europene. Tot împreună putem creşte economia românească. Vă îndemn să lăsăm la o parte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim cu perseverenţă obiectivele comune, creşterea economică şi creşterea nivelului de trai al românilor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu pe scena special amenajată în Piaţa Unirii din Iaşi pentru celebrarea a 164 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor.
Sursa: Adevarul Zilei