Ministrul Energiei cere schimbarea din funcţie a preşedintelui Directoratului CE Oltenia, după accidentul de la Cariera Jilţ Sud

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat că cei din Corpul de Control al Ministerului au finalizat raportul preliminar privind tragedia de la Cariera Jilţ Sud în care au murit trei oameni şi că a cerut schimbarea din funcţie a preşedintelui Directoratului Complexului Energetic Oltenia Daniel Burlan şi a lui Marius Negru, membru al directoratului CE Oltenia.

 „Raportul preliminar al Corpului de Control al Ministerului Energiei a fost finalizat şi aş vrea să prezint deficienţele din cadrul activităţii din CE Oltenia precum şi o parte din măsurile care vor fi luate. Raportul preliminar al Corpului de Control va fi trimis spre valorificare conducerii CE Oltenia pentru a putea fi pus în practică. Responsabilităţile în cadrul tragicului accident produs în data de 17 ianuarie 2023 în cadrul Carierei Jilţ Sud sunt în curs de clarificiare de către organele de cercetare penală. Noi nu facem cercetare penală. Noi facem o cercetare administrativă şi în mod cert ancheta judiciară privind cauzele accidentului şi tot ceea ce a urmat va beneficia de tot suportul Ministerului Energiei şi inclusiv de acest raport pe care îl vom pune la dispoziţie. Vreau să subliniez această diferenţa între această anchetă penală şi ancheta administrativă. Noi nu stabilim vinovaţi din punct de vedere penal. În urma raportului preliminar şi a tuturor informaţiilor pe care le-am primit în ultima perioadă în Târgu Jiu, aş vrea să vă prezint următoarele măsuri. Voi solicita sau chiar solicit în acest moment şi prin scris, prin raportul de control, Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia eliberarea din funcţie preşedinte a directoratului general, director general şi de membri ai directoratului a ultimilor doi care erau din componenţa vechiului directorat, respectiv a domnului Daniel Burlan şi Marius Negru. Punerea în pericol a vieţilor unor angajaţi care vin la muncă zi cu zi pentru a îşi câştiga existenţa este inacceptabilă. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat la CE Oltenia şi folosirea unor maşini cu o vechime, unele dintre ele, de peste 40 de ani este inadmisibilă. Gradul de uzură al acestora, la fel, este conform duratei. Niciun om din persoanele care vor fi găsite răspunzătoare nu va fi omis din raport. Vom continua din punct de vedere administrativ extinderea controlului privind toate achiziţiile de la CE Oltenia care se duc către carierele de exploatare a cărbunelui. Vrem să vedem exact ceea ce s-a întâmplat. Vrem să vedem de ce drumurile de acces în carieră nu au fost în bune condiţii”, a anunţat, luni, Virgil Popescu. 

El a adăugat că a cerut schimbarea şi directorului comercial care se ocupă de achiziţii, a celui responsabil cu reabilitarea drumurilor, precum şi identificarea persoanelor care au întocmit caietele de sarcini.

„În plus faţă de eliberarea din funcţie a celor doi membri ai directoratului, am solicitat schimbarea directorului direcţiei comerciale responsabil cu achiziţiile, lucrările de servicii, precum şi cei care au întocmit aceste caiete de sarcini. În analiza Corpului de Control privind starea autoutilitarelor utilizate de către CE Oltenia a reieşit clar că procedura privind achiziţia trebuie îmbunătăţiţă. Acesta fiind principalul motiv pentru care am solicitat schimbarea acestor persoane. Am mai solicitat identificarea tuturor persoanelor responsabile cu întocmirea caietele de sarcini. Am solicitat eliberarea din funcţie a celor responsabili de reabilitarea drumurilor pentru că este inadmisibil ca în anul 2023 să avem drumuri de acces în Carieră aşa cum aţi văzut. Sper ca acest lucru şi prima investiţiei care să se facă în îmbunătăţirea condiţiile de muncă să fie în drumul de acces şi transportul persoanelor. Este clar că activitatea de protecţie a muncii în CE Oltenia a existat poate doar formal, pentru că o activitate de protecţie a muncii presupune şi prevenirea unor astfel de accidente. De aceea am solicitat, prin raportul preliminar al Corpului de control, schimbarea din funcţie a coordonatorului activităţii de protecţia muncii, securitate în muncă şi cel care are aceste atribuţii”, a adăugat ministrul Energiei. 

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI