Naomi Osaka este însărcinată şi va reveni pe teren în anul 2024

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a anunţat miercuri că va deveni mamă şi că va reveni pe terenurile de tenis în anul 2024.

Fostul număr unu mondial a anunţat vestea pe reţelele sociale, explicând astfel şi forfait-ul de la Australian Open. Osaka, aflată acum pe locul 47 WTA, a precizat că nu intenţionează să revină pe teren, ca jucătoare, mai devreme de anul 2024.

Naomi Osaka (25 de ani) a publicat şi o fotografie cu o ecografie, care arată evoluţia sarcinii, completând: „Aceste luni petrecute departe de tenis, de sportul căruia mi-am dedicat viaţa, mi-au oferit o nouă viziune asupra lui şi m-au învăţat să îl apreciez mai mult. Am realizat că viaţa e atât de scurtă şi că nimic nu e sigur. Că fiecare zi este o nouă şi binecuvântată aventură. Ştiu că am atât de multe de făcut în viitor, sunt atâtea lucruri care mă aşteaptă, iar unul dintre ele este acela că, la un moment dat, copilul meu se va uita la unul din meciurile mele, iar după aceea va spune cuiva: E mama mea!”.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI