Fotomodelul Tatjana Patitz a murit la vârsta de 56 de ani

Tatjana Patitz, una dintre supermodelele din anii 1990, a murit la vârsta de 56 de ani, scrie The Guardian.

Patitz a cunoscut celebritatea în ianuarie 1990, atunci când a apărut alături de Naomi Campbell, Cindy Crawford, Linda Evangelista şi Christy Turlington purtând celebrele bodysuits Giorgio di Sant’ Angelo cu Levi jeans pe coperta British Vogue. 

Fotografiată în alb-negru de Peter Lindbergh, a reprezentat un reper pentru moda minimalistă a anilor ’90. Dar pentru femei, imaginea a devenit o încoronare pentru „supermodele”, definindu-le drept simbol suprem al culturii populare din acel deceniu. Şi această coperta i-a atras atenţia lui George Michael, care le-a cooptat în memorabilul său videoclip „Freedom!”. 

Eleganţa fotomodelului de origine germană şi fizicul atletic au făcut-o favorita caselor Chanel şi Versace, pentru care a defilat pe podiumuri şi a apărut în campanii de publicitate. Dar Patitz s-a retras în California, departe de petrecerile de modă. 

„Era mult mai puţin vizibilă decât colegele ei – mai misterioasă, mai adultă – şi asta avea atracţia ei”, îşi aminteşte Anna Wintour, directorul de operaţiuni al Condé Nast şi director editorial global al Vogue.

Patitz încă lucra în modelling în 2019, când a păşit pe podiumul Etro la Săptămâna Modei de la Milano şi a fost fotografiată pentru Vogue cu fiul ei Jonah Johnson.

Născută la Hamburg dintr-o mamă estonă şi un tată german, Patitz s-a mutat împreună cu familia în Skanör, un oraş de pe litoral din sudul Suediei. În 1983 a participat la un concurs de modele la Stockholm şi s-a clasat pe locul al treilea. Premiul a fost o călătorie la Paris şi un contract pe termen scurt.

O întâlnire cu Peter Lindbergh i-a schimbat cariera. Cunoscut pentru că prefera un aspect „natural”, artistul german a fotografiat-o pe Patitz în „White Shirts: Six Supermodels, Malibu”, pentru Vogue în 1988, înainte de a o fotografia pentru celebra coperta din 1990. Patitz va continua să pcolaboreze cu Lindbergh, precum şi cu Herb Ritts şi Patrick Demarchelier.

În cartea „10 femei”, Peter Lindbergh a scris despre muza sa: „O admir pe Tatjana pentru că rămâne mereu ea însăşi. Este foarte moale, dar în acelaşi timp este foarte puternică şi ştie să susţină ceea ce gândeşte. Este imposibil să nu o admiri şi de-a lungul anilor să nu fii doar puţin îndrăgostită de ea”

Patitz are un fiu, Jonah, în vârstă de 19 ani.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI