Eugen Tomac: Schimburile economice ale Austriei cu Rusia ”înfloresc”, în pofida sancţiunilor UE

Europarlamentarul Eugen Tomac, lider PMP, acuză că Austria a avut, în perioada februarie – august a anului trecut, o creştere cu 139% faţă de anul 2021 a schimburilor economice cu Rusia şi că a importat din Federaţia Rusă produse în valoare de aproape 4 miliarde euro, concluzia sa fiind că, pentru unele state mecanismul de sancţiuni decis de UE mpotriva Rusiei ”nu are nicio valoare, pentru că schimburile economice înfloresc”.

 

El îl ironizează pe cancelarul austriac, afirmând că probabil va spune că datele Eurostat nu sunt corecte, ”dar suntem obişnuiţi cu asta”, făcând aluzie la argumentele oficialilor de la Viena pentru respingerea aderării României la spaţiul Schengen, vizând statisticile privind migraţia ilegală.

”Cele mai multe state din Uniunea Europeană încearcă să fie cât mai puţin dependente de Rusia după declanşarea războiului din Ucraina. Pentru unele state, se pare că acest mecanism de sancţiuni nu are nicio valoare pentru că schimburile economice înfloresc. De exemplu, Austria a avut, în perioada februarie – august a anului trecut, o creştere cu 139% faţă de anul 2021 a schimburilor economice cu Rusia. În total, Austria a importat din Federaţia Rusă produse în valoare de aproape 4 miliarde euro”, scrie Tomac pe Facebook.

În acest condiţii, Tomac îi consideră ipocriţi pe cei care se intrabă de unde are liderul de la Kremlin bani pentru a finanţa războiul din Ucraina şi îl ironizează pe cancelarul austriac Karl Nehammer, opozant al admiterii României în Spaţiul Schengen.

”Atunci de ce, în mod ipocrit, se întreabă unii de unde are criminalul de la Kremlin bani pentru a finanţa maşinăria de război? Sigur, Nehammer va spune că statisticile Eurostat nu sunt corecte, dar suntem obişnuiţi cu asta”, afirmă Tomac.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI