Cutremur cu magnitudinea 4.1, în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 4.1 s-a produs în judeţul Vrancea, fiind simţit uşor la Oneşti, Bacău, Breaza, Focşani, Bârlad şi Bucureşti, potrivit Institutului pentru Fizica Pământului.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat că în noaptea de joi spre vineri, la ora 01:47:13 (ora locală a României), s-a produs, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, un cutremur mediu, cu magnitudinea ml 4.1.

Seismul a avut loc la o adâncime de 88 de kilometri, având o intensitate macroseismică II.

Potrivit sursei citate, seismul a fost uşor simţit în Oneşti, Bacău, Breaza, Focşani, Bârlad şi Bucureşti.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83 de kilometri E de Brasov, 94 de kilometri S de Bacău, 101 kilometri NE de Ploieşti, 112 kilometri V de Galaţi, 115 kilometri NV de Brăila, 151 de kilometri N de Bucureşti, 172 de kilometri NE de Piteşti, 174 kilometri SV de Iaşi, 196 de kilometri E de Sibiu, 216 kilometri N de Ruse.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI