Percheziţii în 11 judeţe şi în Bucureşti într-un dosar în care membrii unui grup infracţional au înşelat 25 de firme, prejudiciul fiind de 3,6 milioane de lei

Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în 11 judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar în care membrii unui grup infracţional au înşelat 25 de firme, prejudiciul fiind estimat la 3,6 milioane de lei.

”La data de 14 decembrie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, efectuează 32 de percheziţii domiciliare, în judeţele Harghita, Galaţi, Constanţa, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mureş, Alba, Bihor, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave,  fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani”, anunţă IGPR.

În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2022, mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracţională organizată, specializată în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna unor societăţi comerciale şi la încheierea unor contracte de credit/plafon de scontare a unor efecte de comerţ, pentru inducerea în eroare a unor instituţii financiare nebancare.

Pe parcursul anului 2022, la grupul infracţional organizat ar fi aderat şi alţi membri, care, prin intermediul unei societăţi comerciale, folosind identităţi şi calităţi mincinoase, ar fi achiziţionat  mărfuri şi produse de la societăţi comerciale de pe întreg teritoriul ţării, pentru plata cărora ar fi emis instrumente de plată, cunoscând că, la termenul scadent, nu va exista disponibil în conturile bancare.

De asemenea, pentru obţinerea unor câştiguri consistente rapide, după achiziţionarea mărfurilor, membrii grupului  le-ar fi comercializat  unor persoane fizice sau juridice cu preţuri cuprinse între 30-50% din valoarea lor.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 3.600.000 de lei, în dauna a 25 de persoane juridice vătămate.

 

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI