Preşedintele Klaus Iohannis a declarat referitor la aderarea României la spaţiul Schengen că ea nu se va produce „azi sau mâine, în Consiliul European”.
„Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”, a adăugat şeful statului. El a mai spus că nu se putea face mai mult pentru ca România să aibă un vot pozitiv în acel Consiliu JAI în care Austria s-a opus aderării, deoarece schimbarea de atitudine a avut loc cu doar câteva zile înaintea acelei reuniuni, deşi pe 16 noiembrie, la reuniunea miniştrilor de Interne de la Bucureşti, toată lumea era de acord cu intrarea ţării noastre în Schengen, inclusiv ministrul de Interne austriac.
„Mă tem că aşa ceva nu va fi posibil, fiindcă aceste concluzii, Consiliul lucrează cu unanimitate, concluziile se pot adopta doar dacă există unanimitate, ori aceleaşi reţineri care au fost în JAI încă persistă şi atunci nu putem să ne gândim că vom obţine un rezultat senzaţional”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat, miercuri la Bruxelles, dacă va încerca să obţină o concluzie la Consiliul European de joi, un fel de concluzie pentru calendarul aderării, în contextul în care subiectul Schengen va fi pe oz a Consiliului JAI sub Preşedinţia suedeză a Consiliului UE.
„Suntem în faza în care trebuie să reluăm, nu chiar de la zero, dar destul de jos toate discuţiile, să construim încă o dată întreaga abordare, cu mai multă insistenţă, cu mai multă convingere, dar va necesita timp. Vă rog să nu aveţi aşteaptarea că, astăzi sau mâine în Consiliul European, se hotărăşte ceva clar în ce priveşte aderarea. Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”, a mai spus şeful statului.
Întrebat dacă e de părere că el însuşi sau miniştrii din Guvern ar fi putut face mai mult astfel încât să avem un vot pozitiv, Klaus Iohannis a răspuns: „Nu. Nu se putea face mai mult, fiindcă schimbarea de atitudine s-a produs doar cu câteva zile înaintea Consiliului JAI şi nu a fost motivată de ce am făcut noi sau bulgarii sau alţii”.
„Sunt alte motivaţii mai politice acolo şi nu s-a putut obţine o schimbare de atitudine. Nu se putea anticipa, fiindcă în 16 noiembrie, deci cu puţin timp înainte de Consiliul JAI s-au întrunit miniştrii de Interne la Bucureşti, inclusiv ministrul de Interne austriac şi toţi au fost entuziaşti şi de acord că România intră în Schengen. Şi atunci după puţine zile şi cu timp insuficient, nici măcar pe procedură nu se putea amânat votul din JAI, a apărut această schimbare de atitudine”, a conchis preşedintele Iohannis.
Sursa: Adevarul Zilei