Un copil de două luni a murit în condiții suspecte. Poliția a deschis o anchetă

Un copil de 2 luni a murit, miercuri, în împrejurări care urmează să fie stabilite de către poliţiştii din Ploieşti. Copilul nu prezintă urme de violenţă, iarb anchetatorii urmează să o audieze pe mama lui, în vârstă de 15 ani.

”La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către un bărbat, despre faptul că un copil în vârstă de 2 luni a decedat în locuinţa sa din municipiul Ploieşti. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, unde a fost identificată mama minorului, o tânără în vârstă de 15 ani şi copilul, care nu mai prezenta semne vitale, decesul fiind declarat de echipajul medical sosit la faţa locului”, a transmis, miercuri, IPJ Prahova.  

Sursa citată a precizat că la examinarea vizuală a trupului copilului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.  

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exectitate, a cauzei decesului.  

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi act sexual cu un minor. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI