Bombardamente la o maternitate din Zaporojie: Un bebeluș a fost ucis

Un nou-născut a fost ucis în urma unui bombardament al ruşilor care a avut loc în cursul nopţii asupra unei maternităţi din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, în timp ce două persoane au murit în atacuri care au avut loc în regiunea Harkov, au anunţat oficiali locali citaţi de CNN.

Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare regionale Zaporojie, a anunţat miercuri pe Telegram că forţele ruseşti au tras cu „rachete uriaşe” asupra unei mici maternităţi din spitalul oraşului Vilniansk.

„Inimile noastre sunt pline de durere, pentru că un nou-născut a fost ucis”, a spus el.

Mama copilului a fost salvată, la fel şi un medic, au anunţat ulterior serviciile pentru situaţii de urgenţă, care spun că nu sub dărâmături nu se mai află nicio persoană.

Vilniansk este un oraş controlat de ucraineni, în timp ce părţi din regiunea Zaporojie din care face parte, inclusiv centrala nucleară, au fost ocupate şi anexate ilegal de Moscova.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacul asupra maternităţii.

„Inamicul a decis din nou să încerce să realizeze prin teroare şi crimă ceea ce nu a putut realiza timp de nouă luni şi nici nu va putea realiza. În schimb, va fi tras la răspundere pentru tot răul pe care l-a adus în ţara noastră”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski reacţionând la vestea că o maternitate a fost bombardată şi un bebeluş a fost ucis.

Pe de altă parte, două persoane au fost ucise în bombardamentele ruseşti din cursul nopţii în regiunea ucraineană Harkov, a declarat miercuri un oficial ucrainean de rang înalt.

Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui ucrainean, a anunţat pe Telegram că o clădire rezidenţială, o clinică medicală şi o şcoală au fost lovite în atacuri ruseşti asupra oraşului Kupiansk.

Luni de zile, bombardamentele şi raidurile cu rachete ruseşti au vizat infrastructura civilă din diferite părţi ale Ucrainei, inclusiv din Harkov, unde trupele ruseşti de ocupaţie au fost alungate de o contraofensivă ucraineană.

 

Sursa foto: Oleksandr Staruh

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI