Preşedintele american Joe Biden a reafirmat, miercuri, că „intenţionează” să candideze pentru al doilea mandat în 2024, dar va confirma „la începutul anului viitor”, informează AFP.
„Intenţia mea este de a reprezenta”, a declarat liderul democrat într-o conferinţă de presă, precizând că este vorba despre o „decizie de familie”.
Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte american ales vreodată, va împlini 80 de ani în câteva zile şi perspectiva unei noi candidaturi nu încântă opinia publică, nici chiar tabăra sa democrată.
El a precizat că alegerea sa nu va depinde de rivalul său republican Donald Trump, care se gândeşte şi el să-şi anunţe candidatura, săptămâna viitoare, de la reşedinţa din Florida.
„Nu sunt în niciun caz presat să fac această alegere, astăzi, mâine, oricând, indiferent ce va face predecesorul meu”, a explicat el presei la Casa Albă.
Joe Biden a vorbit a doua zi după alegerile legislative intermediare în care partidul său a limitat pagubele, într-un scrutin care este în mod tradiţional dificil pentru partidul preşedintelui şi care a fost văzut ca un test pentru viitorul său politic.
Sursa: Adevarul Zilei