Ministrul Familiei, Gabriela Firea afirmă că că ”bullying-ul şi violenţa în şcoli sunt o realitate cruntă, care afectează grav copiii care trăiesc înfricoşaţi zi de zi” şi că o îngrijorează cazurile de violenţă, agresivitate şi intimidare în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Ministrul Familiei precizează că până acum, peste 100 de cazuri de bullying şi violenţă la şcoală au fost raportate la numărul unic de urgenţe pentru copii 119. Ea arată că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se implică direct şi, de săptămâna trecută, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, este partenerul Asociaţiei Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy în funcţionarea aplicaţiei “Educaţie fără bullying” care poate fi utilizată pentru semnalarea unor astfel de cazuri. Copiii, dar şi adulţii din jurul lor – părinţi, profesori, personal didactic – pot semnala, anonim, orice situaţie dificilă sau acţiune de intimidare care îi vizează sau la care asistă.
”Un elev din Galaţi a venit cu briceagul la şcoala şi a înjunghiat un coleg. Un alt elev din Ilfov a ajuns cu un spray lacrimogen până în clasă. Sunt cazuri şocante care s-au petrecut chiar ieri. Dar, ştim cu toţii, nu sunt deloc singurele şi nici nu pot fi considerate ca fiind doar nişte întâmplări. Bullying-ul şi violenţa în şcoli sunt o realitate cruntă, care afectează grav copiii care trăiesc înfricoşaţi zi de zi, cu sentimentul că sunt lipsiţi de apărare, copii care dezvoltă probleme psihice şi ajung să sufere chiar pe viaţă de traumele din anii de şcoală”, spune ministrul Familiei.
Ea arată că până acum, peste 100 de cazuri de bullying şi violenţă la şcoală au fost raportate la numărul unic de urgenţe pentru copii 119.
”În doar două zile, România a trecut de o extremă la cealaltă – o verificare a poliţiştilor criticată de părinţi într-o şcoală din Ilfov şi aceste cazuri şocante. Avem nevoie de un echilibru. De Ziua Internaţională împotriva violenţei şi bullying-ului în şcoală, marcată în prima joi a lunii noiembrie, spun ferm: avem nevoie de prevenirea acestor cazuri anormale din şcoli!”, spune ministrul.
Potrivit Gabrielei Firea, ”Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se implică direct şi, de săptămâna trecută, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, este partenerul Asociaţiei Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy în funcţionarea aplicaţiei “Educaţie fără bullying” care poate fi utilizată pentru semnalarea unor astfel de cazuri. Copiii, dar şi adulţii din jurul lor – părinţi, profesori, personal didactic – pot semnala, anonim, orice situaţie dificilă sau acţiune de intimidare care îi vizează sau la care asistă”.
”Prin această aplicaţie, se poate apela direct numărul unic 119, dacă situaţia o impune, şi este încă un beneficiu pentru protecţia copiilor”, adaugă Firea.
”Sunt mamă a trei copii, toţi băieţi. Întotdeauna i-am învăţat să nu rănească pe nimeni, să nu lovească, să nu umilească şi să fie politicoşi, buni cu toţi din jur, iertători. Să nu răspundă violenţei de orice tip tot cu violenţă! Ştiu că mulţi părinţi fac acelaşi lucru şi primesc, de multe ori, reproşuri de la copii că nu au fost lăsaţi să riposteze. Totuşi, aceasta este calea corectă pentru un copil. Violenţa naşte violenţă! Mă îngrijorează cazurile de violenţă, agresivitate şi intimidare în rândul copiilor şi adolescenţilor, în faţa cărora trebuie să luăm atitudine cu fermitate. Cazurile de violenţă au rădăcini adânci, în probleme de familie de multe ori, şi doar cu ajutor specializat pot fi găsite pot fi înţelege cauzele şi găsite soluţiile. Este responsabilitatea noastră să ne protejăm copiii şi tinerii!”, mai afirmă ea.
Sursa: Adevarul Zilei