Culisele Statului Paralel | Criza de la graniță, pericol și pentru România. Ioan Mircea Pașcu, semnal de alarmă

Fostul vicepreședinte al Parlamentului European Ioan Mircea Pașcu a vorbit, marți seara, în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, despre criza din Ucraina.

„Rusia a recunoscut cele două republici separatiste din Ucraina și a trimis forțele acolo. Vestul răspunde cu un număr de sancțiuni.

Nu știu dacă există o înțelegere, unii vorbesc despre ea. Cert este ca în momentul de față ne aflăm față în față cu un moment extrem de tensionat, un moment extrem de dificil. Normal că suntem afectați. În ceea ce îi privește pe românii din Ucraina, această situație a ridicat anumite probleme guvernului. Același lucru se întâmpla și în Polonia. Noi suntem pozitionați să facem față unei astfel de situații.

Există pericol real de război în ceea ce privește Ucraina, noi însă suntem acoperiți de Tratatul NATO și de articolul 5, ca toate celelalte țări membre și, din punctul acesta de vedere, cine ar îndrăzni să ne atace ar risca un război cu NATO.

În ceea ce privește sancțiunile, nici Vestul nu poate să impună de la bun început maximum de sacțiuni, pentru că asta nu ar face decât să îl încurajeze pe Putin să treacă dincolo de granițele republicilor separatiste și să meargă să ducă un razboi complet împotriva Kievului. Pe de altă parte, nici Kievul nu ar vrea să dea drumul la toate sancțiunile, pentru că în felul acesta nu mai are cărți de joc la acest poker uriaș care se joacă în acest moment în Ucraina”, a precizat Ioan Mircea Pașcu la Realitatea PLUS.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI