AUR anunță colaborarea cu Ludovic Orban | Simion: „Vrem să construim un cabinet din UMBRĂ”

AUR vrea să facă un cabinet din umbră cu Ludovic Orban, dacă acesta își va face propriul partid. Co-președintele AUR, George Simion, a declarat la un post de televiziune că a avut deja o discuție premergătoare cu fostul lider PNL. De altfel, Simion se așteaptă ca parlamentarii care au părăsit grupul PNL să voteze alături de ei suspendarea președintelui Klaus Iohannis. 

„În momentul acesta, Klaus Iohannis trebuie demis și România trebuie să aibă președinte. Și cu domnul Orban, cu siguranță, strângem semnăturile. Avem 48, până acum. Putem să construim cu grupul de parlamentari pe care îl are domnul Orban în jurul lui, în acest moment domnul Orban nu are propriul partid”, a declarat George Simion.

Întrebat dacă a avut discuții cu Ludovic Orban?, Simion a răspuns: „Sigur! Am avut! Discutăm și o să discutăm. Era foarte dezamăgit de felul în care s-a schimbat, peste noapte, Klaus Iohannis și cum, practic, a fost trădat. Trebuie să cooperăm în viitoarea variantă de opoziție cu domnul Orban, dacă nu ajungem la alegeri anticipate”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI