Clubul Sportiv Dinamo a devenit o anexă a DGPI! Fostele glorii ale clubului nu au loc în conducerea CS Dinamo din cauza ofițerilor de la “doi și-un sfert” din “Clanul maiorilor” care au acaparat pozițiile cheie din club

Clubul sportiv al Ministerului de Interne, CS Dinamo, unul dintre cele mai titrate cluburi sportive din România,  a ajuns cimitirul elefanților pentru foștii șefi ai serviciului secret, DGIPI, actual DGPI, cunoscut publicului ca UM 0215 sau “doi și-un sfert”. Cei care au ajuns în funcțiile de conducere ale clubului sunt cunoscuți ca făcând parte din “Clubul maiorilor”, o grupare controversată  de ofițeri de informații, foști colegi de Academie și buni prieteni, care au acaparat funcțiile în cadrul DGIPI și au făcut acolo legea, inclusiv în relațiile cu clanurile interlope. SursaZilei.net a publicat un episod de pe vremea când DGIPI era condus de Petru Răzvan Măgură și Lucian Popa, doi dintre liderii Clanului maiorilor. Scriam atunci despre protecția pe care o ofereau ofițerii de la protecție internă unor grupări de traficanți de droguri și cum a ajuns o direcție de informații din MAI să negocieze predarea lui Joe, cel care a fost la un pas să-l omoare pe Bambino. Citiți aici:

Colonelul Răzvan Măgură, fost Director al DGIPI, membru marcant al Clanului maiorilor

“Clanul maiorilor” s-a format din anul 2005, atunci când miezul dur al grupului a absolvit Academia de Poliție, clasa de informații. Majoritatea membrilor grupului au ajuns la București, dar sunt câțiva și în țară. Încet dar sigur ei au ajuns să ocupe funcții de conducere, de la șef birou sau serviciu și până la director. Grupul a proliferat în perioada în care senatorul PSD de Arad, Mihai Fifor, a ocupat funcția de ministru de interne. Atunci Fifor l-a numit pe prietenul și fostul lui coleg de facultate, Daniel Chirilă, secretar de stat în MAI și pe Răzvan Măgură director al DGIPI. Adjunctul lui Măgură a fost numit Lucian Popa, zis Țăranu. În acea perioadă, noii șefi ai “doi si-un sfert” au tras după ei în funcții de conducere și pe ceilalți membrii ai “Clanului maiorilor”. De exemplu Adrian Popescu zis și Papi a ajuns, din ofițer operativ, ditamai locțiitor de șef de direcție. Tot în acea perioadă, în grup a fost cooptat și Ionuț Adrian Popa, care a absolvit Academia cu 5 ani mai târziu, fiind și mai mic ca vârstă față de mentorii săi. 

Comisarul Ionuț Popa, fost ofițer „doi și-un sfert”, actual președinte CS Dinamo

“Clanul maiorilor” s-a bucurat de susținere politică din toate zonele politice, de la PSD-ul lui Victor Ponta până la la PNL-ul de azi. Iar cum politica se îmbină cu masoneria, membrii clanului de ofițeri au și sprijin masonic, în special din zona unui fost consilier al ministrului de interne Lucian Bode, de pe vremea când era ministrul transporturilor. Dar despre apartenența la grupurile de influență politică și masonică a membrilor “Clanului maiorilor”, într-un episod viitor.

Colonelul Adrian Popescu zis și Papi, fost ofițer DGIPI, în prezent vicepreședinte CS Dinamo

Revenind la CS Dinamo, în prezent comisarul (locotenent colonel DGIPI) Ionuț Adrian Popa este împuternicit președinte al clubului din data de 22.06.2020 în timp ce comisarul șef (colonel DGIPI) Adrian Popescu zis și Papi este împuternicit vicepreședinte din data de 10.08.2020. Ei au fost numiți pe vremea ministrului Marcel Velea iar de curând, comisarul șef (colonel DGIPI) Lucian Popa zis Țăranu, a devenit împuternicit director resurse umane al clubului, sub semnătura ministrului Lucian Bode. În timp ce foștii sportivi de marcă, glorii ale clubului Dinamo, au fost  marginalizați și nu-și găsesc un loc în conducerea clubului pentru care au adus medalii și s-a cântat imnul național la competițiile internaționale, trăind din pensii mizere sau din ajutor public, niște oameni care nu au vreo legătură cu sportul dar au legătură cu orice altceva, politică, interlopi, masonerie, ocupă fără merit funcții și demnități.

Colonelul Lucian Popa zis Țăranu, fost Director general adjunct al DGIPI, în prezent șef resurse umane la CS Dinamo

(Va urma)

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI